vineri, 30 ianuarie 2015

CASUTA DE TURTA DULCE (continuare) & ORIGAMI

In a doua zi de vacanta am confectionat cateva decoratiuni origami pentru brad - cubul, Mos Craciun, mingea din module, dar am experimentat si un model nou (nou si pentru noi), tot modular, din cartea cu decoratiuni adusa de Mara. Am facut intai cu totii un glob la comun, sa vedem cat iese de mare, iar apoi a facut fiecare cate unul, din ce materiale a dorit. Am incercat apoi sa facem o sacosa de hartie, tot dupa un model din cartea respectiva si am facut calcule sa adaptam dimensiunile la hartia pe care o aveam la dispozitie. Pe urma am asamblat impreuna casuta de turta dulce a  Marei, ramasa de luni, iar la final am realizat felicitarile 3d. Am citit cu randul in engleza, povestea unui om de zapada dintr-o carte tare frumos ilustrata, si copiii au fost surprinsi ca chiar s-au descurcat foarte bine.














joi, 29 ianuarie 2015

ATELIERE DE VACANŢĂ 2 – 6 februarie 2015


Activităţi principale:

Luni, 2 feb – CĂSUŢA DE LEMN

Citim poveşti despre case, răsfoim albume de arhitectură, desenăm, tăiem, asamblăm şi realizăm machete cu baghete de lemn, fâşii din lemn de balsa, dar şi din alte materiale lemnoase.



Marţi, 3 feb - MICII FOTOGRAFI

Aflăm câte ceva despre istoria fotografiei, ne familiarizăm cu câteva noţiuni tehnice şi trecem repede la partea practică. Pentru că avem toată ziua la dispoziţie, vom trece prin toate modulele cursului de fotografie din decembrie.



Miercuri, 4 feb - ATELIER DE CREAŢIE LITERARĂ  

Venim fiecare cu idei - scriem împreună o poveste şi o ilustrăm cu personaje şi peisaje, desenate pe hârtie sau direct pe calculator. Produsul final, tipărit în condiţii excelente, va fi mica noastră poveste de iarnă!



Joi, 5 feb - ORIGAMI, KIRIGAMI & POP UP CARDS

Învăţăm să pliem multe modele de avioane şi dacă vremea va fi frumoasă le testăm “outdoor”. În partea a doua a zilei, învăţăm să confecţionăm sacoşe din hârtie de diverse forme şi dimensiuni şi le personalizăm.



Vineri, 6 feb – MOACE NOSTIME

Învăţăm să croim, să coasem şi să brodăm. Varietatea foarte mare de combinaţii posibile garantează un excelent exerciţiu de creativitate şi în acelaşi timp permite exprimarea personalităţii fiecăruia.



Program: 8:00 – 18:00
Preţ: 60 lei/zi (70 lei prima zi) – include toate materialele utilizate, gustare ora 10:30, prânz ora 13:30, gustare ora 16:30
Locuri disponibile: 4-6 locuri/zi
Vârsta participanţi: clasele I - IV

Pe langă activitatea principală a fiecarei zile (vezi verso) mai avem în program:
-        lecţii de engleză, cu accent pe îmbogăţirea vocabularului – legat de tema zilei
-        matematică distractivă, jocuri logice
-        mic atelier culinar - pregătim împreună unele dintre preparate
-        vizionăm un film de animaţie Disney clasic (1h30’) subtitrat

Pentru înscrieri şi detalii vă rugăm să ne contactaţi pe adresa ucenicul.iscusit@gmail.com sau la telefon 0724 330 220 (Corina) până  sâmbătă, 31.01.2015. Înscrierea presupune achitarea unui avans de 50%.
Pentru participarea în minim 2 dintre zile beneficiaţi de reducere 20%.
Meniul fiecărei zile va fi stabilit de comun acord cu participanţii.

vineri, 23 ianuarie 2015

CASUTA DE TURTA DULCE

Pe final de an am avut multe activitati, timpul s-a scurs cu o viteza uluitoare si se pare ca am ramas cu ceva restante de la sfarsitul anului trecut... Ma stradui totusi sa recuperez!
In prima zi a vacantei de Craciun si Anul Nou am avut o tema la care visam de mult - Casuta de turta dulce! A fost o zi plina si bineinteles prea scurta... am reusit sa montam doar doua dintre casute, iar pentru asta am stat si "peste program". Imaginile nu sunt grozave, ca le-am facut eu mereu pe fuga, uneori cu Danut in brate, dar sper ca redau destul de bine atmosfera si procedeul de lucru. 
Intai am desenat casutele pe hartie. Apoi, cu cine a vrut, am asamblat rapid o macheta de carton, sa ne lamurim mai bine cum se leaga peretii si cum vine acoperisul. Din alte cartoane am fabricat sabloanele dupa care am decupat din aluat. Prima transa de aluat am facut-o de seara (adica noaptea, mai spre dimineata) pentru ca e bine sa stea macar cateva ore la rece. A doua transa de aluat am facut-o pe la ora zece, impreuna cu copiii, iar a treia dupaamiaza.
Deci, am intins aluatul, si-au decupat pe rand fiecare fatadele, acoperisul si apoi bucatile mici - inimioare, stelute, braduti, etc. Am copt cred vreo opt sau noua tavi pe parcursul intregii zile, si inca doua pentru Mihai in urmatoarea zi. Apoi a urmat partea cu ornatul, iar bombonelele care n-au avut noroc sa ajunga pe vreo fatada, sa le vada lumea in poze, au ajuns direct in burtici! Partea cea mai dificila a fost desigur asamblarea partilor la final... dar ne-am ajutat si unii pe altii, si de proptele, si de elastice... si am reusit!
Casutele au ramas peste noapte la mine, si sper ca foarte curand sa va pot povesti si cum a fost urmatoarea zi...




















joi, 8 ianuarie 2015

ATELIER DE QUILLING - PEISAJ DE IARNA

Sambata, 10 ian 2015
11:00 - 14:00

Pentru primul atelier de anul acesta Mihai a ales tehnica quilling, iar eu va propun sa realizam un peisaj de iarna sau poate o felicitare, ceva mai simplu, daca timpul se va scurge prea repede. Copiii se vor familiariza rapid cu modul de lucru si vor invata formele quilling de baza. Este o tehnica migaloasa si va fi un exercitiu de rabdare, concentrare si atentie. Este totusi o forma de arta si un mod de exprimare plin de sensibilitate, cu mare potential creativ.
Si pentru ca suntem in plina iarna si copiii iubesc zapada o sa confectionam si cativa fulgi mari din hartie, sa-i punem in geam si sa visam la sosirea celor adevarati!

Locuri disponibile: 6 locuri
Pret: 25 lei (va asteptam cu fursecuri de casa si limonada)


marți, 6 ianuarie 2015

LA MULTI ANI!

Pornim în noul an cu multe idei şi cu speranţa că veţi fi alături de noi în număr din ce în ce mai mare! Pentru că vrem să abordăm mereu teme noi şi v-am obişnuit cu descrieri ale activităţilor şi cu ilustrări sugestive avem nevoie de ajutor şi venim cu următoarea propunere:
Dacă e marţi… e ILUSTRARE DE TEMĂ! De 2 ori pe lună, invităm la noi în atelier 2 ucenici să ne ajute la ilustrarea temelor viitoare.
Înscrie-te gratuit la o activitate la care te pricepi un pic şi pe care îţi place să o desfăşori şi vei primi 2 vouchere de reducere de 20% pentru 2 ateliere din următoarele 2 luni. Pentru că în 2 totul e mai uşor!

PROGRAM ILUSTRĂRI:
Marţi, 6 ian - QUILLING - PEISAJ DE IARNA
                      PAPER PLANES
Marţi, 20 ian - PICTURĂ - tehnici copaci
                      PAPER BAGS
Marţi, 17 feb - MĂRŢIŞOARE şi FELICITĂRI 8 MARTIE
Marţi, 24 feb - COLAJ TEXTILE ŞI SÂRMĂ PLUŞATĂ
Marţi, 10 mar - COLAJ PASTE FĂINOASE
Marţi, 24 mar - PAPER CITY