Sambata, 28 feb
10:00 - 18:00
Se apropie 1 martie si au inceput sa apara martisoarele! Desigur ca orasul va fi invadat de tarabele cu martisoare, ca in fiecare an, iar micii producatori sau doar comercianti se vor "bate" in oferte care mai de care... cel mai ieftin, mai pretios, mai frumos, mai original, mai... cu mot! Ce poate fi insa mai dragut, si intotdeauna apreciat, decat sa oferi martisoare unicat, imperfecte, dar confectionate chiar de tine, cu manutele alea mici si harnice?
Nu am vandut niciodata martisoare, dar nici nu am cumparat prea multe! Incepand de pe la varsta de trei ani, Mihai a fabricat ceva in fiecare an, experimentand diferite tehnici de lucru, potrivite varstei si abilitatilor sale.
Sambata aceasta organizam un atelier "maraton", cat e ziua de lunga! Fiecare vine cand poate, sta cat vrea si mesteresre cat are chef. Va propun mai multe tehnici de lucru - quilling, pictura pe lemn, modelaj plastilina, colaj, origami - fara a ne limita insa la acestea. Veti avea la dispozitie o multime de materiale, toata imaginatia cu care veniti de acasa, dar si "inspiratii" pentru sporirea imaginatiei. Bineinteles ca tot singuri veti face si pliculete personalizate sau cutiute pentru lucrarile mai speciale.
Cum v-am obisnuit, veti gasi aici limonada, ceai si platouri cu "martisoare" dulci sau sarate. Daca stati cu noi toata ziua, veti avea acces liber la frigider si la camara!
Locuri disponibile: Numarul de locuri nu este limitat.
Pret: 20 - 60 lei/copil - in functie de timp
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu