In prima parte a zilei de ieri am fost intr-o cursa contra-cronometru. La 10:14 am reusit sa iesim din casa, cu tot cu bagajul facut de Mihai, si cu Danut trezit in urma cu mai putin de 10 minute. La 10:16 ne-am intalnit in intersectie, la semafor, cu Meli si Razvan si am vazut impreuna cum trece autobuzul nostru spre Parklake... iar noi stam si asteptam culoarea verde... Si asteptam, si asteptam, si autobuzul a trecut de mult... si in timp ce in sfarsit trecem peste bulevard, vedem ca autobuzul e inca in statie! Noi nu renuntam usor, asa ca da-i si fugi... cursa de 100 de metri, fara obstacole... la 10:18 ne urcam in autobuz, care e gol, e doar al nostru (si e programat la 10:20). Intotdeauna trece mai devreme! Ne urcam si o ia din loc imediat...
La 10:40 ii multumim soferului pentru cursa si coboram la Parklake, trecem in viteza prin mall, pentru ca trebuie sa prindem trenuletul de la ora 11. Acum, nu ora e problema... ca facem maxim 7 minute pana acolo... dar trebuie sa prindem loc! Ajungem, evaluam din priviri numarul de calatori, pare ok, ne relaxam, apare si trenuletul in zare, si o data cu el, din toate zarile, apar si alti doritori de plimbare... Ne orientam si reusim sa ne urcam in vagonul din mijloc, o cucoana protesteaza un pic legat de bagaje, dar adevaratele dispute se petrec in celelalte doua vagoane. In fine, ignoram discutiile, pornim, ne bucuram de plimbare si coboram la debarcader. Nu ne grabim sa sarim in vaporas, pentru ca vrem intai cu hidrobicicleta. Intindem paturica si schimbam ritmul. Savuram gustarea de fructe (cirese, zmeura, piersici, pere si mere) si apoi ne apucam de pedalat pe apa. Vizitam testoasele si lebedele, stresam un pic pescarusii (ca nu prea controlam directia de mers), trecem pe sub pod si ne fataim si prin zona sudica. Mai avem 25 de minute din ora noastra, asa ca pornim inapoi, dar drumul de intoarcere e mai scurt... avem inca timp... vedem vaporasul cum pleaca (deci va trebui sa asteptam pentru urmatorul), supunem la vot de mai multe ori si in final decidem sa iesim totusi la mal. Profitam de timpul pe care trebuie sa-l petrecem asteptand si jucam bedminton. Dupa cursa cu vaporasul, mult visata de Danut, (in care vedem ceva mai mult decat am vazut din hidrobicicleta), pornim spre plasele cu corzi elastice, unde doar Razvan si Danut vor sa topaie. Ne oprim la tiroliana, unde se dau toti de cateva ori, iar la plasa... o domnisoara ne informeaza apatic ca "Nu se poate! Peste o ora, cand vin baietii de la masa!".
Intr-adevar, si pentru noi se apropie ora mesei... mall-ul e departisor... nu ne-am mai intoarce de acolo pana la plasa... juniorii sunt un pic tristi, asa ca facem o schimbare de plan. Ne oprim pe o alta insula decat ne propusesem, aproape de locul in care ne aflam, iar Mihai trebnuie sa se sacrifice sa mearga la mall sa cumpere oua, iaurt, chifle si inghetata. Meli doreste sa-l insoteasca si pentru ca n-am nici un motiv sa refuz, ii las sa plece impreuna. Raman cu cei mici, ne instalam tabara, si incepem sa pilim cubuletele de lemn. Am uitat smirghelul, dar pavajul aleii langa care stam este chiar mai bun! Razvan incepe sa si lipeasca o parte dintre piese (pentru puzzle-ul 3D pe care urmeaza sa-l faca).
Mihai si Meli se misca rapid fara rucsaci, asa ca in curand pregatim mamaliguta cu branza si iaurt, baietii sparg ouale, "le bat" si facem doua serii de omleta, iar la final incalzim un pic si fasolea verde cu usturoi, gatita de cu seara. Mancam pana nu mai putem... Razvan refuza tortul de inghetata, Meli nu reuseste sa-si termine portia, restul nu avem probleme, avem burti separate pentru desert!
Ramanem pe insula pana la ora 18:00, terminam treaba cu lipit, pictat, imbinat cubulete, Mihai nu mai pridideste sa faca fata comenzilor de avioane (ba de distanta, ba de acrobatie), mai jucam si bedminton si ne intoarcem in final la plasa. Copiii topaie fericiti, iar apoi votam pentru tramvai si plecam spre casa.
Ziua nu se incheie insa asa devreme... mai facem un tur de "Ticket to Ride", stoarcem toate lamaile disponibile, ne apuca seara impreuna... si ne stabilim intalnirea pentru luni, sa pornim in urmatoarea aventura!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu